Sunt o babă dadaistă

Pentru mine, literatura înseamnă evadare din lumea asta obscură care doar se limitează la trăirile proprii și au grijă doar de scopurile personale. Astfel, literatura este pur și simplu o nouă viață care se depărtează de tot. Atunci când citesc, nimeni și nimic nu mă poate despărți de universul nou creat. O scriere care a pus stăpânire pe simțurile mele este aceea a prietenei mele, pe care o felicit pentru tot parcursul ei și îmi doresc ca aceasta să fie publicată cât mai curând sub forma unei cărți. Vă promit că nu veți regreta nici măcar o secundă că ați răsfoit-o.

Titlul ‘Alter Ego’ face trimitere la multe semnificații. Poate să însemne ‘celălalt eu’. Oare o fi vorba de două personalități diferite sau de ceea ce am spus mai sus, că omul evadează din cotidian ? O să vedem pe parcurs.

Voi începe cu Alter Ego I care este de fapt punctul de plecare al operei. Debutează cu propoziția ‘Mă gândeam să scriu o carte’. Deci este un narator subiectiv. De multe ori ne trec multe gânduri prin cap dar nu pe toate le punem în practică. Stările diferite ‘râzând sau plângând’ pot fi de fapt modurile diferite de percepție asupra evenimentelor care ni se întâmplă. Setarea acelui cadru spațial și temporal ‘etaj 8, vara, noaptea’ joacă un rol deosebit de important, poate fi locul cel mai intim și mai plăcut al Nadinei. De multe ori este nevoie de acel moment de respiro, de un loc liniștit în care trebuie să te regăsești și să contemplezi. Următorul paragraf poate sugera imposibilitatea în care ne aflăm. Uneori chiar dacă îți dorești să faci ceva, nu reușești. Oboseala, lipsa de inspirație sunt doar câteva dintre aspectele negative care ne pun bețe în roate.

Cred că orice fată a trecut prin acea perioadă de ‘drame’ sau cum îi mai zic eu, perioada de glorie’ când tot ce zboară se mănâncă. Este acel moment în care vrei să te afirmi să cunoști fel și fel de oameni din pură curiozitate, fără a avea neapărat intenții serioase. Este o combinație între siguranță și nesiguranță, între a vrea să cunoști pe cineva și a pleca fără nicio explicație. Paragraful cu Facultatea de Litere cred ca este un punct de plecare foarte bun, iar cititoarele pot fi influențate de această ambiție care deobicei are multe beneficii. Era o singură șansă ? Te ții sau nu te treabă ? Acest eveniment care poate fi de cotitură cred ca a ajutat-o pe eroină să lupte pentru visul ei, citind și învățând neîncetat. Sincer, cam acesta e secretul: ‘Dacă vrei să trăiești fără a munci vreodată, trebuie să fii profund îndrăgostit de o anumită activitate.’

Un aspect care mi-a plăcut foarte mult este acea trecere din planuri. Pe de o parte, ai fost tu ca și artist, Nadina, iar pe de altă parte s-a construit povestea în jurul lui Mihai. Frumoasă interferență. Atenția și surprinderea detaliilor m-a facut să îl am în fața mea pe Mihai, portretinzându-l cu mare gust. Scenele sunt toate de actualitate. Perioada studenției cu acei fluturași în stomac dar și negarea sentimentelor sunt elemente specifice acelei varste. Întâlnirea cu Mihai ‘întâmplătoare’ a încheiat perfect partea I, lăsând cititorul cu sufletul la gură, mai ales și prin acele puncte de suspensie.

Partea a II a debutează cu acel sfat care nu este deloc pus la nimereală. Scris și cu italic nu are cum să nu îți sară în ochi. Prima propoziție ‘Mă chinuiam deja de trei ore’ sugerează apăsarea și zbuciumul interior. Dar dacă ne uităm și la începutul capitolului I, se poate observa faptul că ambele propoziții încep cu pronumele ‚mă’ urmate de verbe la imperfect după care pune accentul pe durată. Întrebările retorice și interjecțiile conferă dinamist acțiunii. Amestecul de limbi română, engleză și franceză a fost, din punctul meu de vedere, unul ales cu mare măiestrie. Se îmbină perfect cu cadrul per-total al operei.

În partea a III-a nevoia Nadinei de refugiu în lumea lecturii m-a făcut să realizez și să îmi aduc aminte de o strofă de-a lui Blaga din poezia ‚Liniște’: ‚Atâta liniște-i în jur de-mi pare că aud/ cum se izbesc de geamuri razele de lună./ În piept/ mi s-a trezit un glas străin/ și-un cântec cântă-n mine-un dor/ ce nu-i al meu’. Din punctul meu de vedere, această strofă este relevantă pentru întregul capitol, deoarece ea conține o atmosferă introspectivă, dar și melancolică. Aici sunt conturate sugestive imagini poetice care descriu liniștea nocturnă, dorul nemărginit și confuzia sentimentelor profunde. Este vorba, de fapt, de o tulburare interioară care se îmbină cu liniștea naturii din timpul nopții. Dorul Nadinei față de Mihai o răscolește profund, semn ca legătura și-a pus amprenta asupra acesteia.

În concluzie, această frenezie de sentimente pe care opera și-a lăsat-o în sufletul meu, a fost una magică. Din punctul meu de vedere, planurile au fost îmbinate incredibil. Narațiunea, descrierea și dialogul au descris perfect personajele, cadrul, emoțiile. Ca și cititor am stat cu sufletul la gură și am trăit la unison cu eroii, stârnindu-mi toate simturile. Consider că această scriere valoroasă lasă în urmă o parte din sufletul celui care a scris-o și o parte din sufletul celui care o lecturează. Aștept cu nerăbdare să publici această carte care este, cum spun eu, condimentată suficient cât să îi facă pe cititori să își dorească să citească tot mai mult. Vreau să știi că peste ani, deși paginile îngălbenesc, acestea rămân pline de viață. Îți doresc să țeși numeroase povești care să trăiască mereu în inima devoratorilor de cărți !

Curaj și inspirație, draga mea.

Recenzie de Maria Cristea