Sunt o babă dadaistă

Nu m-am gândit niciodată, ca pasionată de literatură, că voi face recenzia a ceva ce a scris prietena mea. E greu de explicat, poate chiar și greu de scris. Nu pentru că nu mi-a plăcut sau altă serie de gânduri negative; greu de scris în sensul în care amintirile de la povestirile pe care le-am avut seri de-a lungul pe balcon și amestecul de idei și dorințe din mintea ei de scriitoare se combină perfect în aceste trei articole – atât de perfect încât am impresia că orice aș putea scrie despre ele nu sunt îndeajuns încât să acopere, de fapt, totul – tot ce reprezintă „Alter Ego” pentru ea, dar și pentru mine, pentru că pentru mine „Alter Ego” înseamnă mai mult decât poate s-ar gândi ea. Din dorința de a-i aduce bine-meritate cuvinte de laudă prietenei mele, pot spune că ea nu are talentul doar de a scrie, ci și de a povesti. Prin râsete, plânsete, stări de șoc, turnuri de situație și alte stări schimbate mai mult sau mai puțin brusc pe parcursul povestirii, mă tot gândeam cum ar fi să scrie toate aceste lucruri – într-un final să-și creeze mult-dorita protagonistă și să îi spună povestea.

 Despre seria ce însumează trei articole pot spune că reprezintă o incursiune intensă în mecanismele interioare ale procesului creativ, dilemele unei scriitoare și impactul personal al scrisului asupra propriei identități. Pe parcursul acestor trei părți, Nadina își dezvăluie frământările, angoasele și, mai ales, felul în care scrisul devine un instrument de autoanaliză în confruntarea cu trecutul.

„Alter Ego I” („Prima confruntare cu sinele”, cum aș intitula eu primul articol) introduce cititorul în universul interior al Nadinei, unde dorința de a scrie o carte devine punctul de plecare pentru o reflecție mai profundă asupra propriei identități. De aici înțelegem că scrisul nu este doar un act de creație, ci și un proces de redescoperire a sinelui, o formă de introspecție care, uneori, poate fi copleșitoare. Interesant, găsesc eu, modul în care, prin adresarea directă către cititor, autoarea redă prin „mâinile” Nadinei dificultatea de a reda în cuvinte experiențe trecute – și nu pentru că nu și le-ar aminti întocmai, ci pentru că atunci când s-au întâmplat nu ar fi putut găsi curajul de a le exprima prin literatură. Există un conflict interior evident între dorința de a-și rememora viața și realitatea faptului că amintirile sunt volatile, supuse distorsiunilor timpului în sensul în care evoluția personală pe toate planurile la care a fost supusă își spune cuvântul, fapt ce o determină ca trecutul să îi pară „inventat”, deși știe că nu e așa, întrucât, la momentul acela, era centrul de greutate al vieții sale, singurul „panou solar dintr-o plantație de zmeură”, citând-o. Astfel, scrisul devine un exercițiu de reconstrucție a trecutului, dar și de interpretare a acestuia. Încercarea de a scrie o carte devine, așadar, un pretext pentru o analiză mai largă a propriilor temeri și aspirații.

În „Alter Ego II” (creându-i eu un titlu, „Povara scrisului”), Nadina își mută atenția asupra dificultății de a aborda subiecte dificile sau sensibile. În centrul acestui episod se află o dilemă reală: scrierea unui articol despre victimele traficului de persoane, un subiect deosebit de greu și de încărcat emoțional. Însă, pe lângă complexitatea temei, Nadina se confruntă și cu o luptă interioară – pe de o parte, există obligația de a scrie, iar pe de altă parte, dorința de a se bucura de timpul petrecut cu prietenii. Aici, alter egoul devine și mai evident: este vocea  interioară ce îi cere să fie responsabilă, dar și vocea care se îndoiește, care pune la îndoială sensul și impactul muncii sale. Scrisul, în acest context, apare nu doar ca o pasiune, ci și ca o povară, un act care cere sacrificii și care poate consuma emoțional. Se simte ca o tensiune autentică între viața personală și cea profesională, între implicarea emoțională și necesitatea de a păstra o anumită distanță față de subiecte delicate pe care le abordează.

Cel de-al treilea articol, „Alter Ego III”, pentru mine reprezentând „Consecințele expunerii”, duce introspecția la un nou nivel, abordând un aspect esențial al scrisului: impactul pe care acesta îl poate avea asupra celorlalți. Nadina vorbește despre teama de a râni sau de a expune prea mult în scris, despre dilemele morale legate de relatările personale și despre felul în care percepția cititorilor poate transforma mesajul inițial.

Aceste este, poate, cel mai profund articol din serie, pentru că nu se rezumă doar la procesul scrierii, ci și la efectele sale. Există o vulnerabilitate autentică în felul în care Nadina descrie incertitudinea legată de modul în care va fi interpretat ceea ce scrie. Se simte o anumită frică în judecată, dar și o dorință de a fi sinceră și autentică. Este un echilibru fragil între a scrie ceea ce simți și a fi conștient de impactul acestor cuvinte asupra celor din jur.

Un pilon foarte important al acestei scrieri este, în ultimul rând, relația Nadinei cu Mihai – un mini-Antoine Roquentin dintr-o carte al cărei titlu este sugestiv pentru mine (*„Greața”), o carte greu de digerat, complexă, dar al cărei protagonist s-a imprimat în mintea mea și nu mă pot abține din a aproba comparația Nadinei personajului masculin Mihai din „Alter Ego” cu Antoine. Relația celor doi nu este una simplă, clar definită ca fiind una de dragoste sau prietenie – e un amestec de influențe, tensiuni și momente de introspecție. Nadina nu este complet subjugată de Mihai, în mod evident, dar nu este nici indiferentă la prezența lui. În schimb, pare prinsă într-un joc al atracției și al respingerii, încercând să-și definească propriile limite. Acest tip de relație este unul profund uman și autentic: nu toate conexiunile sunt simple, lineare sau ușor de încadrat în tipare. În cazul Nadinei și al lui Mihai, complexitatea este ceea ce face această dinamică atât de fascinantă.

Pornind de la primul articol, Nadina și Mihai par a fi într-o relație tensionată, dar profundă. Mihai apare ca o prezență care o influențează puternic pe Nadina, dar și ca o figură care aduce neliniște. Este el un sprijin sau un obstacol? Aceasta pare să fie întrebarea care bântuie gândurile Nadinei. Pe de o parte, el este un personaj cu o anumită putere asupra ei, dar, pe de altă parte, se simte o anumită reținere din partea Nadinei în a se lăsa complet în această relație. 

În a doua parte, dinamica dintre ei devine și mai complicată. Mihai este un personaj care pune presiune asupra Nadinei, fie direct, fie prin simpla sa prezență. În acest episod, se conturează mai clar ideea că relația lor nu este una ușoară, ci mai degrabă una încărcată de tensiuni și de așteptări nespuse. Nadina pare prinsă între dorința de a-i răspunde lui Mihai și nevoia de a se concentra pe propriile obiective. Această luptă interioară reflectă, de fapt, un conflict mai profund: cât de mult suntem dispuși să ne lăsăm influențați de ceilalți și unde tragem linia între noi și cei din jurA?

 Ultimul articol aduce o nouă dimensiune relației lor. Aici, Nadina pare mai conștientă de efectul pe care Mihai îl are asupra ei. Apare ideea de consecință – cum influențează această relație alegerile ei? Devine tot mai clar că relația lor este una care o afectează la un nivel profund, iar întrebarea care rămâne deschisă este dacă această influență este una benefică sau toxică – întrebare care, până la urmă, rămâne și la latitudinea cititorului, finalul fiind unul deschis.

În concluzie, seria „Alter Ego” este mai mult decât o simplă reflecție despre procesul scrierii – este o explorare a sinelui, a fricilor și a responsabilităților care vin odată cu expunerea în fața publicului. Cele trei articole construiesc o poveste complexă despre lupta interioară a unei scriitoare, despre conflictul dintre viața personală și cea profesională, despre asumarea propriilor gânduri și despre impactul pe care cuvintele le pot avea asupra altora.

Autoarea noastră reușește să creeze o serie profundă, sinceră și relevantă pentru oricine a simțit vreodată că scrisul este mai mult decât un simplu act creativ – este o formă de confruntare cu propriul „alter ego”.

Recenzie de Bianca Chircioagă.